Vliho bay

Vliho bay

Cunoscut și sub numele de Golful Geni, deși numai de către micuța comunitate din Geni, numele mai potrivit dat de comunitatea britanică este Golful Velcro. Nimic mai adevărat, odată ce l-ai văzut nu mai pleci, în niciun caz.

Am ajuns în golful Vliho din întâmplare, nici nu știu câți ani în urmă, pe jos, de la Nidry.
Era un eveniment sau un happy hour sponsorizat, dar am ajuns târziu, era întuneric și nu se vedea mare lucru.
M-am întors a doua zi, iar golful s-a arătat în toată frumusețea lui.

Navigare în golful Vliho

Bărci ce navigasera kilometri întregi, zăceau acostate una langa alta.

Un domn fara un deget, cu un accent britanic gros, lucra la un catarg de lemn .

Așezat pe două sevalete, se bucura de grija stăpînului său, care îl nivela  și îndepărta lacul vechi și tern. Era Mike, l-am cunoscut ani mai târziu și i-am spus cât de mult mi-a influențat acea viziune unică ideea pe care o aveam despre insulă.

Puteai să respiri o atmosferă maritimă până la saturarea plămânilor; salinitatea golfului amestecată cu mirosul de lemn și o notă de vopsea…. Singurul lucru care lipsea era mirosul de provenit de la masticare, dar șantierele navale erau puțin mai la nord.
M-am uitat la un catamaran pe care credeam că îl cunosc.
Numele se schimbase, dar nu și culoarea, și nici platforma, modificată față de proiectul original al lui Bill O’Brian. Un Oceanic 30, inconfundabil, iconic și da… era el.

Îl văzusem pe o pagină de catamarane de vânzare și l-am recunoscut.

Am vrut sa-i fac  o poză  și tocmai in acel moment , din cabina a ieșit un scoțian foarte simpatic.

Mi-a inspirat imediat simpatie și, conform tradiției scoțiene, m-a invitat la bord pentru un paharel, arătându-mi barca pe care tocmai o cumpărase și pe care o scosese de curând la vânzare.
Ca să fiu sincer, avea o proteză la genunchi, nu-mi amintesc care, dar nu contează, cert este că nu l-am mai revăzut niciodată, nici pe el, nici barca. Nu am aflat niciodată dacă a fost  vândută de noul proprietar pentru că avea probleme sau pentru ca era prea dificil, pentru el, sa o pastreze.

M-am întors în golful Vliho in jur de  zece ani mai târziu pentru a sărbători implinirea frumoasei varste de 30 de ani  a Alinei.Si-a dorit sa-i sarbatoreasca facand ceea ce ii place cel mai mult:sa  hoinareasca prin lume.
Vliho și Lefkada au fost o oprire în acea călătorie minunată, care ne-a ținut ocupați timp de câteva luni.

La capătul golfului se află câteva bănci de lemn, foarte primitoare, una dintre ele la umbra unui plop.
Am parcat acolo și ne-am așezat pe bancă pentru a privi apusul  soarelui.

Priveliștea era spre est, așa că nu a fost acel apus de soare tipic lefkadian de care te poți bucura pe coasta de vest, ci unul dintre cele care luminează golful Vliho a la Van Gogh. Păsările alunecând in zbor peste liniștea apei, bărcile pescarilor plutind liniștite după ultima partidă de pescuit, frumusetea si linistea locului m-au facut sa ma gandesc că ar fi frumos să am o barcă cu pânze și să o țin acolo, ancorată în golf, în fața băncii.

Am dormit acolo în acea noapte, in dubita  noastra,  un Fiat Doblò, legendarul vehicul care avea să ne însoțească mai bine de cinci luni în Insulele Canare.

Zorii au sosit cenușii , iar pe noi ne-a trezit motorul unei barci ajunsa  poate pentru prima dată în golf caci proprietarul  nu știa dacă să coboare sau nu la țărm  crezând poate că va trebui să plătească vreo taxă.
În cele din urmă și-a făcut curaj și a ancorat aproape de locul unde eram parcati.
Ne-a salutat cu un zâmbet și a mers mai departe spre micul mini-market, unde odată intrat înăuntru, nu mai poți ieși… absorbit într-o conversație interminabilă cu proprietarul.

Am părăsit Lefkada fizic, dar am purtat-o în suflet.

Alba spettacolare in baia
Răsărit de soare  în golf

Ca ultima etapă a unei minunate călătorii în sensul acelor de ceasornic în jurul Greciei  am ales sa revenim  în golful Vliho și am căutat cu entuziasm banca noastră… Aceasta era ocupată de niște doamne locale, care vorbeau într-un mod de neînțeles.
Am profitat de ocazie pentru a ne plimba și a admira bărcile ancorate . Nu bărci luxoase, ci bărci locuite. Oameni din Anglia și din nordul Europei se hotărâseră să navigheze acolo și să rămână.
La întoarcere, banca era liberă, ne-am așezat, ne-am îmbrățișat și privind apusul de soare care colora golful în roz , un gând a răsărit la unison în mințile noastre:

„cum ar arăta barca noastră ancorată aici, liniștită și protejată.”

Băncuța noastră

Un an mai târziu, ne-am așezat pe aceeași bancă, iar  Nitroglicerina, catamaranul nostru era acolo, ancorat in Vliho Bay.
Uneori visele devin realitate, în cazul meu poate că am fost norocos, deoarece acest lucru se întâmplă foarte des, dar, așa cum a spus odată un mare comandant:

aveți întotdeauna grijă să lăsați câteva vise în sertar, altfel nopțile fără vise devin monotone.

Comandantul Rocco Sisto „Randa”

 

Ne-am mutat în Lefkada.

Primul sezon estival l-am petrecut întrun santier naval, unde Nitro era ancorat în timpul furtunilor  ce caracterizează destul de des verile din Lefkada.

De fiecare dată când mă întorceam din excursiile mele zilnice, Alina era acolo, ca un far care semnaliza drumul de întoarcere, între cei doi câini ai noștri , Bibi și Pepi.
Seara, cand  șantierul se golea, cele două dealuri din sud se detașau pe cerul roz, iar noi ,intinsi pe un trunchi de copac,savuram cate un pahar de Nissia  vrăjiți de atâta frumusețe.

Dupa doi ani in care asteptam cu nerabdare sa vina vara ca sa ne putem intoarce ,am hotarat sa ne mutam si pe perioada de iarna.

Tinand cont de temperaturile scazute si zilele ploioase ,am renuntat la viata in minivan si am inchiriat o casuta la poalele muntilor.

În fiecare zi, după ce o lăsam pe Alina la serviciu, mă plimbam cu câinii  pe malul golfului, bucurându-mă de culorile sclipitoare ale zorilor.
Într-una din acele zile, și nu s-a mai întâmplat niciodată, răsăritul de soare a fost aur lichid. L-am fotografiat pe Nitro cu acel fundal, iar acea fotografie a ajuns în primul meu calendar al insulei.

O culoare pe care nu o mai văzusem până atunci, cerul și marea s-au contopit. Chiar daca ,in calendar am hotarat sa o folosesc pentru luna mai ,fotografia a fost facuta  in luna decembrie.

aur lichid

Golful Velcro, frumos când îl vezi coborând dinspre Vassiliki, sau când urci dealul ce duce la Dessimi , privind spre nord-vest îl vezi acolo, cu acea formă care amintește de pântecele unei mame, care de ani de zile a protejat generații de pescari de furtunile de iarnă.

Just Vliho

Nitroglicerina este încă acolo, aproape de mal, puternică din cauza pescajului ei mic, ancorată ferm în noroiul golfului, iar când mă așez pe banca mea și mă uit la ea, îmi zâmbește.

4 comentarii la „Vliho bay

  • 28/01/2022 la 7:53 PM
    Permalink

    Felicitări, Fabio! Descrierea ta m-a purtat exact acolo! Sunt locuri care sunt magice, iti rămân ca tatuajele, numai că pe suflet! Îți mulțumesc pentru acest moment!

    Răspunde
  • 28/01/2022 la 10:51 PM
    Permalink

    Mulțumesc din suflet Fabio pentru acest articol, și pentru ce faceți în Lefkada, și da, sa ști ca acel căpitan avea dreptate, și eu am citeva vise în sertar, iar unul din ele, cel mai important, este sa stau, într o zi pe o bancă, sa admir Vlyho Bay, la un apus de poveste, și să mă simt împlinit, să știu că nu va mai trebui să plec niciodată din Lefkada, decit doar cind dorul de cei de departe mă va mina… Alina e o norocoasă să te aibă alături, și tu la fel ești norocos căci o ai alături în viața din visele voastre 🤗🌊💙

    Răspunde
    • 28/01/2022 la 11:07 PM
      Permalink

      Mulțumesc, ma bucur ca ti-a placut.Sper ca intr-o zi visele tale sa devina realitate!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.